Targul International de Tehnologia Informatiei, Comunicatii si Birotica IFABO 2001
11 septembrie, 2001

În seria de evenimente “Fabricat în Romania”, initiata de Excelenta Sa Primul Ministru al Romaniei Adrian Nastase, serie de manifestari din care au avut loc pîna în prezent “Fabricat în Romania pentru Agricultura” si “Fabricat în Romania pentru Medicina”, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a organizat un eveniment dedicat obiectului sau de activitate, sub titulatura “Fabricat în România pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatii”.





“Fabricat în Romania pentru IT&C” a avut loc la Complexul expozitional Romaero Baneasa in perioada 11-14 septembrie 2001, in asociere cu Targul International de Tehnologia Informatiei, Comunicatii si Birotica IFABO 2001 si a fost o manifestare menita sa promoveze si sa acorde sustinere produselor si solutiilor romanesti, pe piata interna in principal, dar si pe piata internationala.

Omnis Group a fost prezenta la manifestare in standul organizat impreuna cu Microsoft Romania. Omnis Group a prezentat sistemul informatic integrat ISIS, castigator al Microsoft EMEA RAD Awards 2001 la categoria “ERP for headquarters”. Cu ocazia vizitei oficiale efectuata la stand, Primului Ministru al Romaniei i s-a prezentat activitatea companiei si i s-a oferit o prezentare a produsului ISIS.

Omnis Group este membru activ al Programului Fabricat in Romania.